Category Archives: vorbeşte şi scrie corect

Accentuarea corectă a unor cuvinte în limba română

Accentul pune în evidenţă pronuntarea mai intensă a unei silabe din structura unui cuvânt. În limba română, accentuarea corectă a unor cuvinte poate ridica, uneori, anumite probleme, deoarece accentul este liber, putând fi pe silaba finală (de-cór), pe silaba penultimă (bí–ne), pe antepenultima (gí-ne-re), pe a patra silabă (chél-ne-ri-ta) etc.În cursul flexiunii (formele pe care le iau cuvintele în functie de categoriile specifice – număr, gen, persoană, conjugare etc. – pentru a exprima diferite raporturi gramaticale), accentul rămâne, de multe ori, stabil, dar sunt şi situaţii în care se schimbă: nóră – nuróri, sóră – suróri, zéro – zeróuri, rádio –radióuri, aduséi – adúseram, cánta – cantáetc. În general, pentru un vorbitor nativ de limba română, pronunţarea corectă a cuvintelor se învaţă prin uzul limbii, fără a fi nevoie de prea multe teoretizări.

Ezitări în accentuarea corectă a unor cuvinte apar, însă, când este vorba de cuvinte împrumutate din alte limbi sau când structura fonetică a unui cuvânt este percepută într-un anume fel de  “urechea muzicală” a unui vorbitor sau altul.

  • Astfel, DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române) stabileşte, ca normă, o singură posibilitate de accentuare a unor cuvinte precum : caractér, regízor, avárie, dóctoriţă, fenomén, nic, adícă, ripă, călúgăriţă, sevér.
  • În cazul altor cuvinte, mai vechi sau mai noi, se acceptă două posibilităţi de accentuare, preferată fiind, însă, prima trecută în dicţionar : profésor/profesór, ántic/antíc, íntim/intím, tráfic/trafíc, gíngaş/gingáţ, penúrie/penuríe etc.
  • Unele substantive proprii, chiar dacă sunt formate prin acelaşi procedeu, al derivării, se accentuează diferit, în funcţie de originea şi structura lor : Rotáriu, Pescáriu, Vasilíu, Atanasíu etc.
  • Substantivele provenite din infinitivele lungi ale unor verbe de conjugarea a doua, terminate în –ea, se accentuează pe sufix : preveedére 
  • Formele verbului a fi la indicativ, timpul prezent, se accentuează corect pe silaba penultima : súntem, súnteţi ;
  • Verbul a tăcea (conjugarea a doua, în –ea) la indicativ, prezent şi conjunctiv, formele de persoana întâi şi a doua, şi imperativ (persoana a doua) se accentuează pe sufixul –e –  t́ăcéţi – iar cele de conjugarea a treia (de exemplu, a bate), pe tema – báteţi.

O altă situaţie specifică limbii române este şi distincţia, prin accent, între omografe (cuvinte care se scriu la fel, dar se pronunţă diferit), având sensuri distincte : tórturi/tortúri, cópii/copíi, ra/erá, cele/acéle, compánie/companíe, véselă/vesélă, nódul/nodúl etc.

 

Să vorbim corect!

 

Anunțuri

Când scriem CAI şi când scriem C-AI?

    CAI se scrie legat, pentru că are înţeles deplin, el este un singur cuvânt- substantiv comun, masculin, plural, nearticulat(singular cal).

De exemplu:

Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi şi vei vedea cai şi care şi un popor mai mare la număr decât tine, să nu te temi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului este cu tine. (Deuteronom 20:1)

Vai de cei ce se coboară în Egipt  după  ajutor, se bizuie pe cai şi se încred în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul! (Isaia 31:1)

Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. (Apocalipsa 19:14)

C-AI se scrie prin cratimă, căci reprezintă două cuvinte care se rostesc într-o silabă: c(că)-conjuncţie căreia i-a dispărut vocala şi ai—verbul auxiliar a avea care serveşte şi la formarea timpului perfect compus(modul indicativ), prezent şi perfect(modul condiţional).

De exemplu:

  • Sunt încredinţat c-ai reacţiona adecvat când vei auzi vestea aceasta.
  • Cred c-ai fi putut să participi la acest concurs şi să obţii locuri premiante.
  • Bine c-ai venit la timp!

 

Să scriem corect!

 

Scrierea cu un „n” sau cu doi de „n”

Aplicând derivarea cu prefix, putem obține cuvinte derivate care se scriu cu doi de n. Doar în aceste cazuri este permisă dublarea lui n. Astfel, cuvintele formate prin derivare cu prefixul „în” a căror rădăcină începe cu n (nor, noapte, nebun, nou) se scriu obligatoriu cu doi de n.

De exemplu:
a înnoda (în + nod)
a înnebuni ( în + nebun)
a înnora (în + nor)
a înnegri (în + negru)
a înnopta ( în + noapte)
aînnoi (în + nou)
a înnobila (în + nobil)

După acest tipar, unele persoane au început să scrie cu doi n și acolo unde nu este cazul. Și nu vorbim de hipercorectitudine, ci doar de necunoașterea modalității de formare a cuvintelor. Astfel, ne-am trezit cu scrieri precum: „înneca”, „înnota” sau „înncolți”.

Scrierea lor corecta este:
a se îneca
a se întuneca
a înota
a înflori
a încolți

Să reţinem!

    Se scriu cu nn cuvintele formate dintr-un cuvânt care începe cu n la care se adaugă silaba în în faţă.

Exemplu:

în+nou= înnoi, înnoit, înnoire, înnoitor, înnoitoare

 

Să scriem corect!

 

 

 

Clișee internaționale (2)

În articolul din numărul trecut am prezentat câteva din clișeele internaționale de origine biblică și semnificația lor. În acest articol voi continua încă cu câteva din ele.

 A aștepta sau a pica mană cerească

Această expresie are originea în Vechiul Testament și se referă la hrana pe care o trimitea Dumnezeu poporului Israel când acesta pribegea în pustie timp de 40 de ani, ieșind din robia Egiptului. Astfel El le purta de grijă și le asigura hrană pentru fiecare zi, ei trebuiau doar să se încreadă în El și să asculte de El.

Expresia respectivă are înțelesul de surpriză plăcută, bogată, belșug obținut fără efort.

Turnul Babel

Turnul Babel, loc despre care vorbește Biblia în cartea Genesa:

De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului. (Genesa 11:9)

Este locul unde se vorbesc multe limbi care se amestecă unele cu altele până la confuzie; reuniune haotică a unor persoane care vorbesc fiecare în limba lui, fără să se poată înţelege între ele; ideea de confuzie, amestec, încâlceală, babilonie.

Vițelul de aur

Această expresie își are originea în cartea Exod, atunci când Moise s-a urcat pe munte ca Dumnezeu să-i dea Legea și a lipsit 40 de zile, timp în care poporul a decis să adune toate obiectele din aur pe care le aveau cu sine și să facă un vițel din aur la care să se închine, în loc să se închine la Dumnezeul adevărat care i-a scos din țara Egiptului. Expresia este un simbol atât al bogăției, al belșugului, cât și al idolatriei.

 

Să vorbim corect!

 

 

 

 

“De la Ana la Caiafa” și alte clișee internaționale

Clișeele(sau expresiile frazeologice) internaționale sunt expresiile stabile cunoscute(devenite șablon) de mai multe națiuni.

Vă propun câteva din ele care au origine biblică:

A purta de la Ana la Caiafa

Despre aceste personaje găsim scris în Evanghelii:

L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. Și Caiafa era cel ce dăduse iudeilor sfatul acesta: „Este de folos să moară un singur om pentru norod.” (Ioan 18:13-14)

Ana era socrul lui Caiafa, care a ezitat să-L judece pe Hristos, trimițându-l la Caiafa, marele preot. Acesta din urmă l-a trimis la Pilat.

Astăzi, expresiile conținând această sintagmă se folosesc pentru situațiile când cineva este trimis de la o persoană la alta, fiecare ezitând să îi soluționeze o cerere sau o problemă, sau, mai important, să îi facă dreptate. Deci, această expresie semnifică o amânare, o tergiversare a unei rezolvări de problemă.   Se foloseste in contexte ca:

  • Sunt trimis de la Ana la Caiafa!
  • M-am săturat să mă duc de la Ana la Caiafa

A se spăla pe mâini ca Pilat din Pont

Această expresie se referă la dregătorul roman Pilat de pe timpul împăratului Tiberiu Cezar, este cel care a rostit sentința de condamnare a Domnului Isus, deși a declarat nu o dată că nu găsește nici o vină în El, dar sub presiunea mulțimii înverșunate a evreilor Îl condamnă la răstignire pe Isus, eliberându-l din temniță pe un tâlhar, Baraba. După aceasta s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii adunate ca să-și arate că nu este vinovat de sângele Domnului Isus.Această expresie înseamnă a nu se implica într-o dispută; a nu-și asuma responsabilitatea într-o situație critică, a se eschiva.

Alfa și Omega

Alfa și Omega sunt, la origine, prima, respectiv, ultima literă din alfabetul grecesc. Acestea au generat, de-a lungul timpului, două expresii foarte des utilizate:

de la alfa la omega, însemnând a epuiza o temă, un subiect; a fi cercetat un lucru, o cauză, de la un capăt la altul. În situații similare, astăzi se mai spune și „de la A la Z(et)”.

a fi alfa și omega, expresie echivalentă cu „a fi cheia și lăcata” sau „a fi pâinea și cuțitul”, adică a reprezenta tot, un om care dispune de toate mijloacele pentru a realiza ceva, care le are pe toate la îndemână, un factotum.

În ultima carte din Biblie, Apocalipsa, Domnul Isus Se prezintă pe Sine ca Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. El este Cel Atotsuficient atât pentru viața de acum, cît și pentru cea veșnică.

A fi țap ispășitor

 Expresia aceasta își are originea în Vechiul Testament și era țapul pe care marele preot, la sărbătoarea Ispășirii, punea toate păcatele poporului Israel și era alungat apoi în pustie, astfel țapul plătea pentru păcatele poporului. Figurat se referă la o persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora.

 

Să vorbim corect!

 

 

 

Scrierea corectă a cuvintelor după consoanele p și b

Una dintre regulile simple de scriere în limba română este folosirea lui m(nu n) înainte de consoanele p şi b.
Astfel, corecte sunt:
bomboană, nu bonboană,
îmbunătăţi, nu înbunătăţi,
împotriva, nu înpotriva,
împărat, amplasa,
ambarcaţiune, emblemă,
combate, combină,
complăcea, imprevizibil,
imbatabil, umple, umbla

Această regulă simplă se complică. Respectiv, nu se aplică în cazul unor cuvinte precum: avanpremieră (din fr. avant-première), avanpost, avanport şi avanbec, în care n-ul din cuvântul împrumutat nu se schimbă în m. La fel, pentru input (pl. inputuri), (intrare, introducere) preluat din engleză. Excepție fac și numele proprii străine, de exemplu: Istanbul.
Să scriem corect!

 

Totodată / tot o dată: cum se scrie corect?

      Cuvântul totodată este adverb, provenit din tot + o + dată și se scrie legat atunci când are sensul de concomitent, simultan, în același timp.

De exemplu:

  •  A fost mulțumit și, totodată, plăcut surprins.

Înlocuind adverbul cu unul din sinonimele lui, putem decide dacă acesta se scrie legat (în cazul în care propoziția își păstrează sensul).

  • A fost mulțumit și, în același timp, plăcut surprins.
  • Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioșie în tot ce faci pentru frați și pentru străini totodată.(3 Ioan.1:5)
  • Îți voi răspunde și la aceasta, ție și prietenilor tăi totodată. (Iov 35:4)

     Dacă propoziția devine aberantă când înlocuim cu sinonimul (sau dacă avem de-a face cu o repetiție(tot, la fel), scriem separat.

De exemplu:

  •  Am fost o dată la mare și tot o dată la munte.

Este evident faptul că nu a fost la mare și în același timp la munte. Deci, din acest motiv, scriem tot o dată separat. În acest enunț este clar că persoana respectivă afirmă că a fost o singură dată la mare și tot o singură dată la munte.

 

Să scriem corect!