Tag Archives: corect

Accentuarea corectă a unor cuvinte în limba română

Accentul pune în evidenţă pronuntarea mai intensă a unei silabe din structura unui cuvânt. În limba română, accentuarea corectă a unor cuvinte poate ridica, uneori, anumite probleme, deoarece accentul este liber, putând fi pe silaba finală (de-cór), pe silaba penultimă (bí–ne), pe antepenultima (gí-ne-re), pe a patra silabă (chél-ne-ri-ta) etc.În cursul flexiunii (formele pe care le iau cuvintele în functie de categoriile specifice – număr, gen, persoană, conjugare etc. – pentru a exprima diferite raporturi gramaticale), accentul rămâne, de multe ori, stabil, dar sunt şi situaţii în care se schimbă: nóră – nuróri, sóră – suróri, zéro – zeróuri, rádio –radióuri, aduséi – adúseram, cánta – cantáetc. În general, pentru un vorbitor nativ de limba română, pronunţarea corectă a cuvintelor se învaţă prin uzul limbii, fără a fi nevoie de prea multe teoretizări.

Ezitări în accentuarea corectă a unor cuvinte apar, însă, când este vorba de cuvinte împrumutate din alte limbi sau când structura fonetică a unui cuvânt este percepută într-un anume fel de  “urechea muzicală” a unui vorbitor sau altul.

  • Astfel, DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române) stabileşte, ca normă, o singură posibilitate de accentuare a unor cuvinte precum : caractér, regízor, avárie, dóctoriţă, fenomén, nic, adícă, ripă, călúgăriţă, sevér.
  • În cazul altor cuvinte, mai vechi sau mai noi, se acceptă două posibilităţi de accentuare, preferată fiind, însă, prima trecută în dicţionar : profésor/profesór, ántic/antíc, íntim/intím, tráfic/trafíc, gíngaş/gingáţ, penúrie/penuríe etc.
  • Unele substantive proprii, chiar dacă sunt formate prin acelaşi procedeu, al derivării, se accentuează diferit, în funcţie de originea şi structura lor : Rotáriu, Pescáriu, Vasilíu, Atanasíu etc.
  • Substantivele provenite din infinitivele lungi ale unor verbe de conjugarea a doua, terminate în –ea, se accentuează pe sufix : preveedére 
  • Formele verbului a fi la indicativ, timpul prezent, se accentuează corect pe silaba penultima : súntem, súnteţi ;
  • Verbul a tăcea (conjugarea a doua, în –ea) la indicativ, prezent şi conjunctiv, formele de persoana întâi şi a doua, şi imperativ (persoana a doua) se accentuează pe sufixul –e –  t́ăcéţi – iar cele de conjugarea a treia (de exemplu, a bate), pe tema – báteţi.

O altă situaţie specifică limbii române este şi distincţia, prin accent, între omografe (cuvinte care se scriu la fel, dar se pronunţă diferit), având sensuri distincte : tórturi/tortúri, cópii/copíi, ra/erá, cele/acéle, compánie/companíe, véselă/vesélă, nódul/nodúl etc.

 

Să vorbim corect!

 

MĂ DOR PICIOARELE sau MĂ DOARE PICIOARELE: cum este corect?

Iată ce exprimări am întâlnit în legătură cu folosirea corectă a verbului a durea:

  • Mă doare ochii de o perioadă lungă de timp.
  • Mă doare picioarele dacă parcurg distanțe mari pe jos.
  • Mă dor spatele când ridică greutăți prea des.
  • În ultima vreme tot mai des mă doare rinichii.
  • Mă dor apendicele.

În acest articol vrem să vedem dacă astfel de exprimări sunt corecte. Mai întâi să privim la conjugarea acestui verb:

Numărul Persoana Indicativ prezent
singular I ––-
  II ––-
  III doare
plural I ––
  II ––
  III dor

Din paradigma acestuia observăm că verbul a durea are doar 2 forme: pers.III singular și plural. Acum trebuie doar să ne întrebăm: avem un spate și spunem mă doare spatele sau mai multe spate și spunem mă dor spatele?

La plural spunem: mă dor picioarele (că-s două).

Deci, ca să evităm exprimări greșite, trebuie să facem corect acordul dintre verb și substantivul care-l însoțește.

Iată cum trebuie să spunem:

  • Mă dor ochii de o perioadă lungă de timp.
  • Mă dor picioarele dacă parcurg distanțe mari pe jos.
  • Mă doare spatele când ridică greutăți prea des.
  • În ultima vreme tot mai des mă doare rinichii.
  • Mă doare apendicele.

 

De reținut!   În cazul unei enumerații, folosim întotdeauna forma de plural:

mă dor spatele și picioarele, mă dor capul și spatele, mă dor capul, spatele și picioarele etc.

 

Să vorbim și să scriem corect!

 

 

.

 

 

Cum folosim verbul A TREBUI ?

Gramatica limbii române îl încadrează în categoria verbelor unipersonale (pers. a 3-a sg. și pl.) și impersonale (exprimând ideea de necesitate / nevoie). Mai jos,  prezint paradigma conjugării acestuia la moduri și timpuri diferite:

Indicativ prezenttrebuie – la toate persoanele. Verbul care urmează după trebuie se acordă cu subiectul, după cum se vede mai jos:

  • eu trebuie să dau    noi trebuie să dăm
  • tu trebuie să dai      voi trebuie să dați
  • el trebuie să dea      ei trebuie să dea
  • Incorectel trebuiește, ei trebuiesc.

La indicativ imprefect: trebuia, trebuiau.

  • eu trebuia să știu      noi trebuia să știm
  • tu trebuia să știi        voi trebuia să știți
  • el trebuia să știe        ei trebuiau să știe

Indicativ perfect compus: a trebuit, au trebuit.

  • eu a trebuit să aflu      noi a trebuit să aflăm
  • tu a trebuit să afli        voi a trebuit să aflați
  • el a trebuit să afle          ei au trebuit să afle

Mai dificil de redat o paradigmă pentru perfectul simplu și pentru mai mult ca perfect. Sunt, în general, date formele:

perfect simplu: el trebui să adune / ei trebuiră să adune

mai mult ca perfect: el trebuise să vină / ei trebuiseră să vină.

Indicativ viitor: va trebui, vor trebui.

  • eu va trebui să am       noi va trebui să avem
  • tu va trebui să ai          voi va trebui să aveți
  • el va trebui să aibă       ei vor trebui să aibă

Condițional-optativ prezent: ar trebui.

  • eu ar trebui să fiu       noi ar trebui să fim
  • tu ar trebui să fii        voi ar trebui să fiți
  • el ar trebui să fie        ei ar trebui să fie

Condițional-optativ perfect: ar fi trebuit.

  • eu ar fi trebuit să iau              noi ar fi trebuit să luăm
  • tu ar fi trebuit să iei                voi ar fi trebuit să luați
  • el ar fi trebuit să ia                  ei ar fi trebuit să ia

Conjunctiv prezent: să trebuiască.

Conjunctiv perfect: să fi trebuit.

Gerunziu: trebuind.

Supin: de trebuit.

Atenție cum se face acordul (la trecut și la viitor) când există un pronume în dativ în fața verbului a trebui:

  • Mi-a trebuit un calculator.
  • Mi-au trebuit două calculatoare.
  • Îi va trebui un formular.
  • Îi vor trebui mai multe formulare.

Să scriem și să vorbim corect!

Când scriem cu literă majusculă ?

Scriem cu literă majusculă în următoarele cazuri:

1. primul cuvânt dintr-o comunicare:
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

2. când comunicarea precedentă se încheie cu punct final:
Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”

3. când comunicarea precedentă se încheie cu semnul exclamării:
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale  şi El îţi va netezi cărările.

4. când comunicarea precedentă se încheie cu semnul întrebării:
Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

5. când comunicarea precedentă se încheie cu puncte de suspensie, dacă nu este o strânsă legătură între comunicări:
Merg la Universitate… Vreau să însușesc o profesie.

6. la începutul unei comunicări precedată de două puncte (și linie de dialog sau ghilimele):
Iar eu i-am spus:
Te voi ajuta
.

7. cuvântul cu care începe prima comunicare după formula de adresare (în cereri, scrisori etc):
Domnule Director,
Subsemnatul, Mircea, vă rog să binevoiți a mă accepta în liceul Dvs.

8. toate componentele numelor proprii (cu excepția cuvintelor ajutătoare):
– de persoane: Samson, Moise, Petru, Maria, Liliana, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare
– de personaje : Dănilă Prepeleac, Făt-Frumos, Scufița Roșie
– de animale: Grivei, Roibu, Bălaia
– de entități geografice (localități, continente, fluvii, munți etc.): Moldova, Europa, Ardeal, Dunăre, Basarabeasca, Carpați
– de denumiri astronomice: Saturn, Pământ, Luna, Calea Lactee, Carul-Mare
– de epoci și evenimente istorice (incluzând războaie): Evul Mediu, Unirea Principatelor, Primul Război Mondial
– de sărbători (naționale, internaționale sau religioase): Anul Nou, Crăciunul, 1 Decembrie, Rusaliile
– de instituții: Guvernul Moldovei, Camera Deputaților, Banca Mondială, Uniunea Europeană, Institutul Muncii

-denumirile monumentelor de istorie și cultură, se scriu cu majusculă la primul cuvânt:

Coloana infinitului, Columna lui Traian, Marele zid chinezesc, Arcul de triumf.

 

9. numai primul element al numelor proprii  de titluri de publicații: România literară, Gramatica limbii române

10. abrevierile (când sunt alcătuite din inițiale) se scriu integral cu litere mari: SNCFR, GMT, PNȚCD, FRF.

 

Să scriem corect!

 

 

Recetă sau rețetă?

În vorbirea orală auzim deseori folosindu-se ambele variante. Care este, însă, cea corectă? Pentru a fi siguri că utilizăm acest cuvânt corect, este necesar să apelăm la Dicționarul Explicativ al limbii române. Astfel, dicționarul prezintă doar forma de „rețetă”, deci vedem că este greșit să folosim cuvântul “recetă”, varianta corectă de rostire este „rețetă”. Iată ce semnificație are acest cuvânt:

1. Formulare în scris a unei doctorii și a modului de a o prepara; prescripție a medicamentelor necesare unui bolnav.

2. Ansamblu de indicații privind materiile prime, proporția, modul de preparare pentru obținerea unui anumit produs, a unei mâncări, a unei băuturi etc.

3. Fig. Soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu.

4. Sumă de bani realizată din vânzarea unui spectacol.

 

De exemplu:

 

  • Medicul mi-a prescris rețeta pentru tratamentul la domiciliu.
  •  Fiecare gospodină își dorește o carte de rețete delicioase.
  •  Îmi place să-mi notez rețetele prezentate în această emisiune.
  • În interviul acordat unui ziar,  actorul a fost rugat să dezvăluie  rețeta succesului său(sens figurat).

 

Să vorbim corect!

 

Cum să evităm pleonasmele în vorbire (1)?

           Voi scrie o serie de articole în care voi aborda exemple de pleonasme și folosirea corectă a unor cuvinte și îmbinări. Amintesc să pleonasmul este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată  a unor cuvinte sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles. De fiecare dată voi aborda câte cinci exemple.

Sunt greșite exprimările de tipul:

  •  I s-a cerut să precizeze cu exactitate data când va avea loc evenimentul.
  • Cartea  conține în cuprins multe teme interesante pentru tineri.
  • L-a omorât definitiv după ce l-a împușcat.
  • S-a îmbogățit făcând contrabandă ilegală cu alcool.
  • Ea s-a plictisit de viața cotidiană de zi cu zi.

Ca să evităm aceste pleonasme, este necesar  să consultăm dicționarul explicativ de fiecare dată pentru a cunoaște semnificația unui cuvânt sau a unei expresii de care nu suntem siguri, iar atunci când construim enunțuri să verificăm dacă nu cumva al doilea termen utilizat are înțeles identic cu primul.

Iată care este forma de exprimare corectă  în enunțurile prezentate mai sus:

  • I s-a cerut să precizeze(a stabili cu exactitate, cuvântul exactitate, este de prisos aici) data când va avea loc evenimentul.
  • Cartea  conține(a fi alcătuit, a cuprinde) multe teme interesante pentru tineri.
  • L-a omorât(a pricinui moartea cuiva, a distruge, a nimici) după ce l-a împușcat.
  • S-a îmbogățit făcând contrabandă(trecere clandestină, ilegală peste graniță a unor mărfuri interzise) cu alcool.
  •  Ea s-a plictisit de viața cotidiană(de fiecare zi, zilnică).

 

Să vorbim corect!

Cum scriem o felicitare?

Felicitarea este un mesaj oral sau scris în care sunt exprimate urări de bine adresate cuiva cu o anumită ocazie. Mesajul de felicitare trebuie să conțină gânduri frumoase, pline de admirație și recunoștință, rostite din inimă și cu toată sinceritatea. Comunicarea nu trebuie să fie plictisitoare , ci axată pe o idee-două care să vizeze calități, realizări, aprecieri. Ca și orice text scris, felicitarea trebuie să conțină o introducere sau un cuvânt de adresare, conținutul propriu-zis și cuvânt de încheiere. Vă propun mai jos, dragi cititori, câteva sugestii de scriere a unei felicitări:

  •  înainte de a scrie mesajul, gândește-te bine la persoana care-l va primi, ce impact a avut în viața ta, care sunt motivele pentru care îi aduci recunoștință și alege cuvinte potrivite și sincere care să exprime aceste sentimente;
  •   nu folosi expresii și șabloane gata preluate din diferite surse, acestea vor știrbi din frumusețea și căldura mesajului transmis, caută mai bine să notezi în mesaj cuvinte unice și care pornesc din inimă;
  •  ia în calcul numaidecât evenimentul pentru care scrii și ce efect are acesta asupra ta și va avea asupra destinatarului;
  •   poți folosi anumite citate sau pasaje biblice, care să îmbogățească conținutul mesajului de felicitare. Ai grijă să respecți și ortografia acestora, nu uita de scrierea lor între ghilimele și indicarea sursei;
  •  să nu fie un text prea mare, ci scrie unul cuprinzător și la subiect;
  •  scrieți un mesaj personalizat, folosind apelative: “Stimată doamnă profesoară…” ,  “Scump soț…,      “ Draga mea… “ etc.
  • încheiați cu formule de genul: “Cu multă recunoștință și admirație…” , „Cu dragoste…”, „Cu respect…” etc.
  • scrieți lizibil, în cazul în care optați pentru scrierea de mână, fără greșeli gramaticale , ortografice, stilistice. Pentru aceasta consultați dicționarul explicativ, ortografic și ortoepic, articolele din acest blog sau rubrica Vorbește și scrie corect din ziarul Liber.