Apostroful. Când și cum îl folosim?

Apostroful este singurul semn ortografic, folosit rar în ortografia limbii române actuale. În limba literară, acesta are următoarele utilizări :

• marchează, mai ales în stilul publicistic, indicarea anilor calendaristici, absența accidentală a primei sau a primelor două cifre: ‘918, ’89;

În construcțiile cu prefixe de tipul ante-’89, post-’89, cratima precedă obligatoriu apostroful.

• se regăsește în unele împrumuturi din alte limbi (în care are alte funcții decât în română), cum sunt:
  • substantive comune neadaptate (five o’clock);
  • nume proprii străine de persoană (D’Annunzio, D’Artagnan, O’Neill);
  • nume de firme străine, conținând „genitivul saxon” (Mc Donald’s)  care s-a extins și în unele denumiri de firme de la noi.

Apostroful nu se utilizează în scrierea formelor literare ale cuvintelor românești, ci notează realități fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, în tempo rapid, ori deficiențe de rostire ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale cuvintelor (săru’ mâna pentru sărut mâna, bună dimineața pentru ‘neața).

Apostroful este folosit mai ales în stilul beletristic(artistic) — în proză și în teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar în poezie din motive de prozodie, permițând eliminarea unei silabe.

El notează căderea accidentală:

• a unui sunet:
  • consoană (al’fel, cân’va, da’ , dom’ , pentru altfel, cândva, dar, domn) sau
  • vocală (altădat’ , făr’ de, lu’ (Mihai), numa’ , pân’ la, tocma’ , vin’ pentru altădată, fără de, lui (Mihai), numai, până la, tocmai, vino/vină) sau
• a mai multor sunete sau silabe (dom’le, ‘neața pentru domnule, (bună) dimineața).

În ceea ce privește poziția, el poate apărea:

• la începutul unor cuvinte ( ‘nainte pentru înainte);
• în interiorul unor cuvinte (dom’le pentru domnule) și mai ales
• la sfârșitul unor cuvinte (domnu’ , scoal’ pentru domnul, scoală), inclusiv la nivelul propoziției (las’ pe mine pentru lasă pe mine) sau al frazei (las’ că-i arăt eu, poa’ să, tre’ să pentru lasă că-i arăt eu, poate să, trebuie să).

În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la început de cuvânt este, bineînțeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârșit de cuvânt este urmat de blanc — inclusiv în cuvinte compuse sau locuțiuni care se scriu în cuvinte separate (făr’ de, pân’ să pentru fără de, până să).

Când căderea unui sunet se produce în cazul unui cuvânt scris în mod obișnuit cu cratimă, se folosește numai apostroful (care înlocuiește și cratima): înșir’te, mărgărite; mam’mare; sor’ta pentru înșiră-te, mama-mare, soră-ta.

În urma acestei căderi pot apărea în alăturare nemijlocită două sunete care nu formează o silabă, apostroful marcând și limita dintre silabe (Sal’tare, taică pentru Salutare …).

Când se produce căderea vocalei finale a unui cuvânt și urmează un cuvânt care începe cu o vocală se folosește cratima, nu apostroful: D-ale carnavalului, făr-a spune, înșir-o, las-o, pân-acasă < De-ale carnavalului, fără a spune, înșiră + o, lasă + o, până acasă.

Când locul despărțirii la capăt de rând ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvânt, acea despărțire trebuie evitată.

 

Să scriem corect!

 

 

 

Форточка sau oberliht ?

            Uneori vorbitorii de limba română folosesc anumiți termeni din limba rusă, din motiv că nu cunosc echivalentul în limba română. Un exemplu de acest fel este cuvântul “форточика”. Să vedem care este echivalentul acestui cuvânt și cum este definit el în dicționarul explicativ al limbii române:

    ÓBERLIHT ~uri n. 1) Parte de sus a unei ferestre sau a unei uși, care se deschide separat și servește la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi. 2) Fereastră făcută în podul unei case sau în tavanul unei încăperi, pentru a permite pătrunderea luminii naturale; luminator. Termenul provine din limba germană: oberlicht.

Un alt echivalent al acestui cuvânt este și ferestruică.

Astfel spunem:

• Am lăsat mai mult timp oberlihtul deshis ca să se aerisească întreaga încăpere.
•  Oberlihtul în mansardă este bine gândit.
• Arhitecții au preconizat și recomandat  în proiectul casei mai multe oberlihturi.

 

 

Să vorbim corect!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum scriem o felicitare?

Felicitarea este un mesaj oral sau scris în care sunt exprimate urări de bine adresate cuiva cu o anumită ocazie. Mesajul de felicitare trebuie să conțină gânduri frumoase, pline de admirație și recunoștință, rostite din inimă și cu toată sinceritatea. Comunicarea nu trebuie să fie plictisitoare , ci axată pe o idee-două care să vizeze calități, realizări, aprecieri. Ca și orice text scris, felicitarea trebuie să conțină o introducere sau un cuvânt de adresare, conținutul propriu-zis și cuvânt de încheiere. Vă propun mai jos, dragi cititori, câteva sugestii de scriere a unei felicitări:

•  înainte de a scrie mesajul, gândește-te bine la persoana care-l va primi, ce impact a avut în viața ta, care sunt motivele pentru care îi aduci recunoștință și alege cuvinte potrivite și sincere care să exprime aceste sentimente;
•   nu folosi expresii și șabloane gata preluate din diferite surse, acestea vor știrbi din frumusețea și căldura mesajului transmis, caută mai bine să notezi în mesaj cuvinte unice și care pornesc din inimă;
•  ia în calcul numaidecât evenimentul pentru care scrii și ce efect are acesta asupra ta și va avea asupra destinatarului;
•   poți folosi anumite citate sau pasaje biblice, care să îmbogățească conținutul mesajului de felicitare. Ai grijă să respecți și ortografia acestora, nu uita de scrierea lor între ghilimele și indicarea sursei;
•  să nu fie un text prea mare, ci scrie unul cuprinzător și la subiect;
•  scrieți un mesaj personalizat, folosind apelative: “Stimată doamnă profesoară…” ,  “Scump soț…,      “ Draga mea… “ etc.
• încheiați cu formule de genul: “Cu multă recunoștință și admirație…” , „Cu dragoste…”, „Cu respect…” etc.
• scrieți lizibil, în cazul în care optați pentru scrierea de mână, fără greșeli gramaticale , ortografice, stilistice. Pentru aceasta consultați dicționarul explicativ, ortografic și ortoepic, articolele din acest blog sau rubrica Vorbește și scrie corect din ziarul Liber.