Monthly Archives: martie 2013

Pregătire spirituală și pedagogică la sesiunea II pentru liderii în lucrarea cu copiii

Ești învățător de școală duminicală, profesor de Religie sau ai dori să te implici în  predarea Sfintelor Scripturi la copii în tabere sau în alte activități? Ai dorință, dar crezi că nu ai și pregătire suficientă?   Atunci te invit să vii la sesiunea II pentru pregătirea liderilor în lucrarea cu copiii din cadrul Institutului de Studii Biblice Inductive,  care se va desfășura în perioada 25 martie- 6 aprilie, la Chișinău. Sesiunea va oferi pregătire spirituală și pedagogică, așa încât fiecare student să fie echipat bine ca să predea la copii Cuvântul lui Dumnezeu într-o manieră interactivă și motivatoare.

Profesorii vor fi pregătiți să predea eficient cursurile: “Vai, am dat de probleme!” care-l va ajuta pe copil să știe cum să se raporteze la diferite probleme pe care le întâlnește la vârsta lui și va învăța cum arată credința adevărată, studiind Epistola lui Iacov și cursul „Doamne , învață-mă să mă rog!”, un curs excepțional care studiază profund fiecare propoziție din rugăciunea Tatăl Nostru, rugăciune cunoscută în toate confesiunile. De asemenea, se va lucra mult în grupe, astfel ca să fie un schimb de experiență și să învățăm cum putem să prezentăm adevărurile biblice la copii în așa fel încât ei să rămână întotdeauna pasionați de Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru înscriere la sesiune, doritorii vor avea nevoie  de o recomandare din partea pastorului bisericii locale pe care o frecventează sau a directorului școlii  în cazul profesorilor care deja activează în școală și doresc să fie echipați  pentru a preda Religia.

Sesiunea se va desfășura la biserica „Harul” din Chișinău , care se află pe str. Ciocârliei 2/8, iar fiecare student este rugat să contribuie cu suma de 300 de lei , necesară pentru acoperirea cheltuielilor de hrană și materiale didactice

Pentru detalii și înscriere la sesiune, contactați-ne la nr. de telefon: 079001331