Monthly Archives: Februarie 2014

Când scriem NOR și când scriem N-OR

  NOR se scrie fără cratimă, deoarece are înțeles deplin: este substantiv comun, singular, masculin, nearticulat.

De exemplu:

  • Curcubeul va fi în nor; și Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veșnic dintre Dumnezeu și toate viețuitoarele de orice trup de pe pământ.” (Genesa 9:16)
  • Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea. (Exod 13:21)
  • Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați.” (Luca 9:35)
  • Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare. (Luca 21:27)

 

N-OR se scrie prin cratimă, pentru că se rostesc două cuvinte într-o singură silabă: n(nu)-adverb; or-verb auxiliar care servește la formarea timpului viitor, forma populară.

De exemplu:

  • Cred că n-or rezista un an.
  • N-or să mai vină, din moment ce nu ne-au găsit acasă de atâtea ori.
  • Doar n-or merge și ei în aceeași direcție.
  • Când n-or mai putea să ducă valizele grele, ne vor striga.

 

 

Să scriem corect!

 

 

 

 

Punctuația corectă la cuvintele și expresiile incidente

     Cuvintele și expresiile incidente  sunt cele care aduc o informație suplimentară, nu au valoare semnificativă în sine, ci vin ca să aducă o precizare în ceea ce este exprimat sau să exprime o atitudine a vorbitorului. Enunțul poate fi înțeles și fără cuvintele sau expresii incidente. De exemplu:

  • cu părere de rău
    la drept vorbind
    din păcate
    din fericire
    desigur
    mai ales
    la urma urmei
    într-un cuvânt
    fără doar și poate
    într-adevăr
    prin urmare
    totuși
    în plus
    după cum știm
    spre nedumerirea mea
    în general
    apropo
    evident   etc.

Dar, trebuie să ținem cont de punctuația corectă la folosirea acestora în enunțuri. Astfel, în vorbirea scrisă este foarte important să cunoaștem că acestea, în majoritatea cazurilor, se despart prin virgule de restul propoziției.

De exemplu:

  •  Era, poate, prea târziu.
  •  Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!” Cei răstigniți împreună cu El, de asemenea, își băteau joc de El. (Evanghelia după Marcu 15:32)
  •  După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrățișat și au plâns împreună. David, mai ales, se prăpădea plângând. (1Samuel 20:41)
  •  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul și el însuși nu poate fi judecat de nimeni. (1Corinteni 2:15)
  •  Există, în schimb, sute de alternative.
  •  În plus, informaţia este selectată cu foarte mare atenţie.
  •  Sunt eșecuri, pentru că, în primul rând, nu se pune accentul pe calitate”
  •  Este alegerea lor, desigur, cum să-și croiască viitorul.

 

Să scriem corect!

A-și aduce aportul: este corectă o astfel de exprimare?

Am întâlnit deseori exprimări de genul:

  •  Mi-am adus aportul la realizarea acestui proiect național.
  • Echipa și-a adus aportul la construcția clădirii din centrul orașului.
  • Locatarii cartierului și-au adus aportul  semnificativ la salubrizarea regiunii.
  • Anul acesta compania și-a adus aportul în bugetul de stat cu un venit dublu comparativ cu anul trecut.

Locuțiunea verbală a-și aduce aportul este una pleonastică. Cuvântul aport este de origine franceză (apporter) care în limba română înseamnă a aduce. Iată cum definește DEX-ul acest termen:

APORT– 1. interj. Strigăt cu care se îndeamnă un câine să aducă vânatul împușcat sau un obiect aruncat. — Din fr. apporte (< apporter).

2. aport, aporturi, s. n. Contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. — Din fr. apport (< apporter).

Din definiția cuvântului, observăm că aport conține în sensul său verbul a aduce, de aceea este inutil să spunem “mi-am adus adusul”, căci este greșită o astfel de exprimare. Ca să evităm această exprimare incorectă, putem utiliza sinonimele următoare: a contribui, a participa, a se implica sau folosim substantivul aport.

Așadar ne exprimăm corect:

  •  Am contribuit  la realizarea acestui proiect național.
  • Echipa s-a implicat la construcția clădirii din centrul orașului.
  • Locatarii cartierului au participat semnificativ la salubrizarea regiunii sau  Aportul locatarilor la salubrizarea regiunii a fost unul semnificativ.
  • Anul acesta compania a contribuit în bugetul statului cu un venit dublu comparativ cu anul trecut.

 

 

Să vorbim corect!

 

 

 

 

DEVREME sau DE VREME: cum se scrie corect?

Pentru a fi siguri de corectitudinea scrierii acestei perechi de omofone, vom căuta să vedem cum sunt definite acestea în dicționarul explicativ.

DEVRÉME adv. 1. v. curând. 2. timpuriu, (pop.) degrabă

DE VREME  (referitor la vreme) prep. + s. f. (în funcție ~)

Așadar, vedem că dicționarul prezintă ambele forme, deci ambele sunt corecte, dar au sensuri diferite: scriem legat devreme(adverb) când se referă la timp, pe când de vreme, scris separat, se folosește atunci când se referă la vreme ca și condiție meteorologică sau când se folosește în construcții de genul: „de vreme ce…” care pot fi înlocuite cu „deoarece”, “din moment ce”.

De exemplu:

M-am culcat devreme aseară.

El a zis: „Iată, soarele este încă sus și-i prea devreme ca să strângeți vitele: adăpați oile, apoi duceți-vă și pașteți-le iarași.” (Facerea 29:7)

Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci ei nu beau vin până în ziua de azi și ascultă astfel de porunca tatălui lor. Iar Eu v-am vorbit și devreme, și târziu, și nu M-ați ascultat! (Ieremia 35:14)

David s-a trezit devreme ca să ajungă la timp.

Dar…

La meteo se vorbește de vreme.(despre vreme)

După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. (Facerea 4:3)

Unii credeau că, de vreme ce(deoarece) Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic” sau îi poruncea să dea ceva săracilor. (Ioan.13:29)

Am renunțat să cumpărăm casa de vreme ce(din moment ce, deoarece) nu avea toate actele.

Mereu se plânge de vreme, niciodată nu este impresionat de frumusețea anotimpurilor.

Să scriem corect!

Când scriem cu literă majusculă ?

Scriem cu literă majusculă în următoarele cazuri:

1. primul cuvânt dintr-o comunicare:
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

2. când comunicarea precedentă se încheie cu punct final:
Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”

3. când comunicarea precedentă se încheie cu semnul exclamării:
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale  şi El îţi va netezi cărările.

4. când comunicarea precedentă se încheie cu semnul întrebării:
Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

5. când comunicarea precedentă se încheie cu puncte de suspensie, dacă nu este o strânsă legătură între comunicări:
Merg la Universitate… Vreau să însușesc o profesie.

6. la începutul unei comunicări precedată de două puncte (și linie de dialog sau ghilimele):
Iar eu i-am spus:
Te voi ajuta
.

7. cuvântul cu care începe prima comunicare după formula de adresare (în cereri, scrisori etc):
Domnule Director,
Subsemnatul, Mircea, vă rog să binevoiți a mă accepta în liceul Dvs.

8. toate componentele numelor proprii (cu excepția cuvintelor ajutătoare):
– de persoane: Samson, Moise, Petru, Maria, Liliana, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare
– de personaje : Dănilă Prepeleac, Făt-Frumos, Scufița Roșie
– de animale: Grivei, Roibu, Bălaia
– de entități geografice (localități, continente, fluvii, munți etc.): Moldova, Europa, Ardeal, Dunăre, Basarabeasca, Carpați
– de denumiri astronomice: Saturn, Pământ, Luna, Calea Lactee, Carul-Mare
– de epoci și evenimente istorice (incluzând războaie): Evul Mediu, Unirea Principatelor, Primul Război Mondial
– de sărbători (naționale, internaționale sau religioase): Anul Nou, Crăciunul, 1 Decembrie, Rusaliile
– de instituții: Guvernul Moldovei, Camera Deputaților, Banca Mondială, Uniunea Europeană, Institutul Muncii

-denumirile monumentelor de istorie și cultură, se scriu cu majusculă la primul cuvânt:

Coloana infinitului, Columna lui Traian, Marele zid chinezesc, Arcul de triumf.

 

9. numai primul element al numelor proprii  de titluri de publicații: România literară, Gramatica limbii române

10. abrevierile (când sunt alcătuite din inițiale) se scriu integral cu litere mari: SNCFR, GMT, PNȚCD, FRF.

 

Să scriem corect!