Tag Archives: scriem corect

Totodată / tot o dată: cum se scrie corect?

      Cuvântul totodată este adverb, provenit din tot + o + dată și se scrie legat atunci când are sensul de concomitent, simultan, în același timp.

De exemplu:

  •  A fost mulțumit și, totodată, plăcut surprins.

Înlocuind adverbul cu unul din sinonimele lui, putem decide dacă acesta se scrie legat (în cazul în care propoziția își păstrează sensul).

  • A fost mulțumit și, în același timp, plăcut surprins.
  • Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioșie în tot ce faci pentru frați și pentru străini totodată.(3 Ioan.1:5)
  • Îți voi răspunde și la aceasta, ție și prietenilor tăi totodată. (Iov 35:4)

     Dacă propoziția devine aberantă când înlocuim cu sinonimul (sau dacă avem de-a face cu o repetiție(tot, la fel), scriem separat.

De exemplu:

  •  Am fost o dată la mare și tot o dată la munte.

Este evident faptul că nu a fost la mare și în același timp la munte. Deci, din acest motiv, scriem tot o dată separat. În acest enunț este clar că persoana respectivă afirmă că a fost o singură dată la mare și tot o singură dată la munte.

 

Să scriem corect!

 

 

                                                                                                                 

Punctuația corectă la cuvintele și expresiile incidente

     Cuvintele și expresiile incidente  sunt cele care aduc o informație suplimentară, nu au valoare semnificativă în sine, ci vin ca să aducă o precizare în ceea ce este exprimat sau să exprime o atitudine a vorbitorului. Enunțul poate fi înțeles și fără cuvintele sau expresii incidente. De exemplu:

  • cu părere de rău
    la drept vorbind
    din păcate
    din fericire
    desigur
    mai ales
    la urma urmei
    într-un cuvânt
    fără doar și poate
    într-adevăr
    prin urmare
    totuși
    în plus
    după cum știm
    spre nedumerirea mea
    în general
    apropo
    evident   etc.

Dar, trebuie să ținem cont de punctuația corectă la folosirea acestora în enunțuri. Astfel, în vorbirea scrisă este foarte important să cunoaștem că acestea, în majoritatea cazurilor, se despart prin virgule de restul propoziției.

De exemplu:

  •  Era, poate, prea târziu.
  •  Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!” Cei răstigniți împreună cu El, de asemenea, își băteau joc de El. (Evanghelia după Marcu 15:32)
  •  După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrățișat și au plâns împreună. David, mai ales, se prăpădea plângând. (1Samuel 20:41)
  •  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul și el însuși nu poate fi judecat de nimeni. (1Corinteni 2:15)
  •  Există, în schimb, sute de alternative.
  •  În plus, informaţia este selectată cu foarte mare atenţie.
  •  Sunt eșecuri, pentru că, în primul rând, nu se pune accentul pe calitate”
  •  Este alegerea lor, desigur, cum să-și croiască viitorul.

 

Să scriem corect!

MERCI / MERSI: cum se scrie corect?

Acest neologism, provenit din limba franceză, nu provoacă discuții când este vorba de pronunțarea corectă a acestuia, dar confuzii au loc atunci când este vorba de ortografierea lui. Mulți din vorbitorii limbii române preferă să scrie “Merci” atunci când îşi exprimă recunoştința pentru ceva anume şi fac acest lucru scriind interjecția “Merci”, exact cum se scrie în limba franceză, cu penultima litera “c”. Ca să fim siguri care formă este cea corectă, este absolut obligatoriu să consultăm dicționarul explicativ și cel ortografic. Iată cum este prezentat acest cuvânt în dicționarul explicativ:

MERSÍ interj. (Franțuzism) Mulțumesc. – Din fr. merci.

Trebuie să reținem că după modul în care sunt importate în limba română, putem împărți cuvintele în două categorii:
-cele care își păstrează forma.
– cele care își adaptează forma pentru limba română.

În prima categorie amintim cuvântul weekend (pe care ar fi ridicol să îl scriem uichend).

În a doua categorie îl includem pe mersi.

Iată cum este prezentat acest cuvânt în dicționarul ortografic:

 Mersi (fam.)interjecție

Deci, ambele dicționare prezintă forma MERSI,  forma merci nu există.

Apoi, trebuie să știm  că interjecția “Merci” din limba franceză, fiind de  mult timp în circulație la noi, a suferit o transformare de-a lungul timpului, iar penultima literă “c” a fost înlocuită cu litera “s”, corespondenta sunetului respectiv din limba româna.

Așadar , scriem:

Mersi pentru sprijinul acordat în momentele dificile.

Mersi pentru sfatul înțelept pe care mi l-ai oferit la timp.

Să scriem corect!

Sorei sau surorii: cum e corect?

Substantivul feminin soră, folosit la cazul genitiv-dativ, deseori primește forme inexistente în limba română.

De exemplu:

 Am dat sorei mele sfaturile necesare.

Cartea aceasta interesantă este a sorei mele.

La declinarea acestui substantiv, vedem că această formă- sorei -nu există, varianta corectă este surorii.

Substantivele feminine formează genitivul / dativul pornind de la varianta de plural. Așadar avem:
mamă (N / Ac. sg.) -> mame (N / Ac. pl.) -> mamei (G / D sg.), nu mamăi sau mamii
fată (N / Ac. sg.) -> fete (N / Ac. pl.) -> fetei (G / D sg.), nu fatăi sau fetii
soră (N / Ac. sg.) -> surori (N / Ac. pl.) -> surorii (G / D sg.), nu sorei sau sorăi

De reținut! O excepție de la regula de mai sus apare când avem de-a face cu substantivul soră cu semnificația de infirmieră. În această situație varianta corectă pentru genitiv / dativ este sorei chiar dacă pluralul este surori.

Deci , scriem și spunem corect:

Am dat surorii mele sfaturile necesare.

Cartea aceasta interesantă este a surorii mele.

Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit. (Ezechiel 16:49)

Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrățișat, l-a sărutat și l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate. (Facerea 29:13)

Să scriem și să vorbim corect!

Bineînțeles vs Bine înțeles

Pentru a utiliza corect aceste două cuvinte, este necesar mai întâi să le cunoaștem semnificația și apoi să fim atenți la contextul în care le folosim. Astfel, bineînțeles, scris într-un cuvânt, este adverb cu sensul de: firește, desigur, fără îndoială, se înțelege.

De exemplu:

  • Vom fi la ședința de mâine, bineînțeles.
  • Este, bineînțeles, cel mai bun elev din clasă.
  • Bineînțeles că am terminat lucrul și am plecat acasă.
  • Trebuie să fiu răbdătoare, bineînțeles, cu cei din preajma mea.

De reținut! Pentru că este un cuvânt incident (cuvânt cu sens suplimentar, fără de care propoziția nu-și pierde sensul, dar indică atitudinea autorului), acesta trebuie izolat prin virgule.

Scriem separat bine înțeles când este vorba de adverbul bine și participiul înțeles, cu sensul de priceput bine.

De exemplu:

  • Acest lucru a fost bine înțeles de către participanții la seminar.
  • Sentința a fost bine înțeleasă de inculpat.
  • Profesorul nu a fost prea bine înțeles de către unii elevi.

Deci, contextul indică forma de utilizare corectă.

 

Să scriem corect!

 

Apostroful. Când și cum îl folosim?

Apostroful este singurul semn ortografic, folosit rar în ortografia limbii române actuale. În limba literară, acesta are următoarele utilizări :

  • marchează, mai ales în stilul publicistic, indicarea anilor calendaristici, absența accidentală a primei sau a primelor două cifre: ‘918, ’89;

În construcțiile cu prefixe de tipul ante-’89, post-’89, cratima precedă obligatoriu apostroful.

  • se regăsește în unele împrumuturi din alte limbi (în care are alte funcții decât în română), cum sunt:
    • substantive comune neadaptate (five o’clock);
    • nume proprii străine de persoană (D’Annunzio, D’Artagnan, O’Neill);
    • nume de firme străine, conținând „genitivul saxon” (Mc Donald’s)  care s-a extins și în unele denumiri de firme de la noi.

Apostroful nu se utilizează în scrierea formelor literare ale cuvintelor românești, ci notează realități fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, în tempo rapid, ori deficiențe de rostire ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale cuvintelor (săru’ mâna pentru sărut mâna, bună dimineața pentru ‘neața).

Apostroful este folosit mai ales în stilul beletristic(artistic) — în proză și în teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar în poezie din motive de prozodie, permițând eliminarea unei silabe.

El notează căderea accidentală:

  • a unui sunet:
    • consoană (al’fel, cân’va, da’ , dom’ , pentru altfel, cândva, dar, domn) sau
    • vocală (altădat’ , făr’ de, lu’ (Mihai), numa’ , pân’ la, tocma’ , vin’ pentru altădată, fără de, lui (Mihai), numai, până la, tocmai, vino/vină) sau
  • a mai multor sunete sau silabe (dom’le, ‘neața pentru domnule, (bună) dimineața).

În ceea ce privește poziția, el poate apărea:

  • la începutul unor cuvinte ( ‘nainte pentru înainte);
  • în interiorul unor cuvinte (dom’le pentru domnule) și mai ales
  • la sfârșitul unor cuvinte (domnu’ , scoal’ pentru domnul, scoală), inclusiv la nivelul propoziției (las’ pe mine pentru lasă pe mine) sau al frazei (las’ că-i arăt eu, poa’ să, tre’ să pentru lasă că-i arăt eu, poate să, trebuie să).

În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la început de cuvânt este, bineînțeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârșit de cuvânt este urmat de blanc — inclusiv în cuvinte compuse sau locuțiuni care se scriu în cuvinte separate (făr’ de, pân’ să pentru fără de, până să).

Când căderea unui sunet se produce în cazul unui cuvânt scris în mod obișnuit cu cratimă, se folosește numai apostroful (care înlocuiește și cratima): înșir’te, mărgărite; mam’mare; sor’ta pentru înșiră-te, mama-mare, soră-ta.

În urma acestei căderi pot apărea în alăturare nemijlocită două sunete care nu formează o silabă, apostroful marcând și limita dintre silabe (Sal’tare, taică pentru Salutare …).

Când se produce căderea vocalei finale a unui cuvânt și urmează un cuvânt care începe cu o vocală se folosește cratima, nu apostroful: D-ale carnavalului, făr-a spune, înșir-o, las-o, pân-acasă < De-ale carnavalului, fără a spune, înșiră + o, lasă + o, până acasă.

Când locul despărțirii la capăt de rând ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvânt, acea despărțire trebuie evitată.

 

Să scriem corect!