Acest cuvînt este destul de des întîlnit în ziua de azi atît în lumea creştină, cît şi între oamenii care nu au o viaţă de credinţă. Domnul Isus , Ioan Botezătorul şi apoi apostolii îi îndemnau pe oameni să se pocăiască şi să creadă Evanghelia . (Matei 3:1-2,Marcu 1:15, Fapte 3:19).

Dar ce înseamnă pocăinţă? De ce avem nevoie de ea? Ce implică pocăinţa? Iată cîteva întrebări la care voi încerca să răspund în articolul de mai jos.
I. Nevoia pocăinţei.
O dată Domnul Isus a spus o pildă care arată de ce omul are nevoie de pocăinţă:
„Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi in subţire şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului, până şi cîinii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea, săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. Pe cînd era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sînul lui şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vîrful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune şi Lazăr şi-a luat pe cele rele, acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit. Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.” Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci , să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” (Luca 16:19-31)
Deci vedem de aici că dacă nu crezi ceea ce este scris în Sfintele Scripturi (Moise şi prorocii) despre viaţa de după moarte şi nu te pocăieşti, atunci cu nici un chip nu vei ajunge în prezenţa lui Dumnezeu. Pentru că este scris: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu…Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 3:23, 6:23)
II. Ce înseamnă pocăinţa?
La acestă întrebare a răspuns Domnul Isus unui fariseu care venise la El: „Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
Să te pocăieşti înseamnă să fii născut din nou din Duhul şi aceasta nu este ca o naştere trupească , ci o naştere duhovnicească. Devii un om nou cu o gîndire nouă, cu priorităţi noi, cu decizii noi… . Şi acesta are loc cînd crezi în Domnul Isus Hristos din toată inima.
III. Efectul pocăinţei.
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mîntuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:1-10)
De aici vedem cîteva lucruri că omul care se pocăieşte:
- Este mîntuit (salvat) prin credinţă, nu datorită faptelor sale. Şi are o poziţie în locurile cereşti.
- Nu mai trăieşte potrivit cu modul vechi de viaţă, care este după firea sa şi după dorinţele diavolului.
- El este zidit în Domnul Isus faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umble în ele. Faptele sunt un rezultat al pocăinţei, nu o cale de a te pocăi.
Dragă cititor, tu ai făcut pasul de credinţă să te pocăieşti ca să ai parte de Împărăţia lui Dumnezeu?