În acest articol vreau să mă refer la cazurile de utilizare corectă a semnelor de punctuaţie şi, în special, a virgulei. Virgula este absolut necesară nu doar când vream să facem pauze în comunicare, ci şi pentru a înlătura orice confuzie. Să analizăm câteva cazuri de utilizare corectă a virgulei, care dă atâta bătaie de cap elevilor noştri şi pe care, de cele mai dese ori, le confundă, fie că le neglijează, fie că le folosesc din abundenţă. De ce este atât de important să cunoaştem regulile de utilizare corectă a virgulei? De aceasta depinde comunicarea noastră în scris, de felul cum plasăm virgulele arată ce dorim să accentuăm şi cât de îngrijit este felul nostru de exprimare scrisă. Este bine cunoscut cazul când un judecător rus a putut hotărî soarta unui om, după felul în care plasa virgula în ordinul său. Sentinţa era: „Să-l executaţi nu se poate de iertat.” Dacă plasa virgula după „să-l executaţi”, omul era condamnat la moarte(să-l executaţi, nu se poate de iertat”), dacă plasa virgula după „să-l executaţi nu se poate” -omul rămânea în viaţă(„să-l executaţi nu se poate, de iertat). O simplă virgulă poate hotărî , în cazul de faţă , soarta omului.
Aşadar există mai multe reguli de plasare a virgulei: în propoziţii şi în frază. Mă voi referi deocamdată la utilizarea virgulei în cadrul propoziţiei. Virgula se foloseşte în următoarele cazuri:
1. Între părţile omogene, adică de acelaşi fel ( substantive, verbe, adjective etc)
De exemplu:
El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (1Corinteni 2:30b)
Virgulele evidenţiate marchează aceleaşi părţi de vorbire-substantive(înţelepciune, neprihănire, sfinţire), deci trebuie de separat prin virgule, căci sunt părţi omogene. Acelaşi lucru îl observăm şi în exemplul următor:
Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea , credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. (2Timotei 2:22)
Şi în acest caz observăm substantive(neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea) care sunt separate prin virgulă, deci sunt substantive omogene.
2. Pentru izolarea cuvintelor de adresare
De exemplu:
Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale” (Proverbe 1:8)
Cuvântul de adresare este”fiule”, de aceea el a fost prin virgulă. În exemplul următor:
Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, ca Domnului (Efeseni 5:22)
observăm că adresarea este „nevestelor” şi este separată (pentru că se află la începutul propoziţiei) prin virgulă.
3. La cuvintele incidente (cuvintele care aduc o informaţie suplimentară, nu au valoare semnificativă în sine, ci vin ca să aducă o precizare în ceea ce este exprimat, enunţul poate fi înţeles şi fără cuvintele sau propoziţiile incidente) de felul: cu părere de rău, fără doar şi poate, din fericire, din păcate, într-adevăr, fireşte, la urma urmei, în concluzie, prin urmare, de altfel, aşadar, desigur, la drept vorbind, mai ales, de exemplu etc.
De exemplu:
Iudeii, într-adevăr , cer minuni şi Grecii caută înţelepciune (1Corinteni 2:22)
Cuvântul incident este „într-adevăr”, pentru că enunţul poate fi înţeles şi fără acesta : Iudeii cer minuni şi Grecii caută înţelepciune. Semnificaţia enunţului nu s-a modificat în lipsa cuvântului incident, dar el vine să precizeze, de aceea s-a izolat prin virgulă.
4 . La interjecţii ( partea de vorbire prin care se exprimă senzaţii, sentimente, manifestări de voinţă sau reproduc sunete şi zgomote din natură).
De exemplu:
O , de mi s-ar asculta dorinţa şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!” (Iov 6:8).
Interjecţia din acest verset este „O” ,pentru că indică un sentiment de dorinţă, de speranţă a realizării unei dorinţe, de aceea s-a plasat virgula.
5. La cuvintele de afirmare şi de negare( da, nu , ba da, ba nu ) .
De exemplu:
Acum , da , trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul(1 Tesaloniceni 3:10)
În cazul de faţă este vorba de un cuvînt de afirmare (da), de aceea virgula a servit la izolarea acestui cuvânt.
6. La apoziţiile (atribut substantival, pronominal sau numeral care se află pe acelaşi plan cu cuvîntul determinat) simple de pe lângă un pronume sau substantiv propriu şi la cele dezvoltate şi la cele introduse în propoziţie cu ajutorul cuvintelor: adică, anume, numit, zis .
De exemplu:
Alexandru, căldărarul , mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui” (2 Timotei 4:14)
În acest enunţ apoziţia „căldărarul” este simplă şi stă pe lângă un substantiv propriu (Alexandru), de aceea s-a izolat prin virgulă. În următorul exemplu:
Dar Mângâietorul , adică Duhul Sfânt , pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu , vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus. (Ioan 14:26)
este vorba de o apoziţie introdusă cu ajutorul cuvântului „adică”. Un exemplu de apoziţie dezvoltată poate servi următorul exemplu:
Proorocii , care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă , au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. (1Petru 1:10)
Apoziţia dezvoltată este „care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă” şi ea se izolează.
7. La construcţiile verbale(alcătuite din verbe cu structura: aducând, mâncând, fiind, a cădea, a ridica, a citi(forma de dicţionar),întors, distrus, îmbărbătată, văzută etc) plasate înaintea verbului. De exemplu:
El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui am fost vindecaţi (1Petru 3 :24),
…va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui , şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă , înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului (Apocalipsa 14:10) .
Din exemplele de mai sus remarcăm construcţii verbale(fiind…, turnat..) care s-au izolat prin virgule. Dacă acestea s-ar afla la începutul enunţului, s-ar fi separat şi nu izolat.
8. La complementele circumstanţiale( părţile de propoziţie care răspund la întrebările: cum? când? unde?plasate între subiect şi predicat. De exemplu:
În Ierusalim, lîngă Poarta Oilor , este o scăldătoare numită în evreeşte Betesda, care are cinci pridvoare (Evanghelia după Ioan 5:2).
Aici este vorba de un complement circumstanţial de loc, adică indică locul desfăşurării acţiunii şi răspunde la întrebarea unde, de aceea se izolează prin virgule.
Într-un alt articol voi explica utilizarea virgulei în cadrul frazei.
Ghenadie & Diana Curbet 