Sorei sau surorii: cum e corect?

Substantivul feminin soră, folosit la cazul genitiv-dativ, deseori primește forme inexistente în limba română.

De exemplu:

 Am dat sorei mele sfaturile necesare.

Cartea aceasta interesantă este a sorei mele.

La declinarea acestui substantiv, vedem că această formă- sorei -nu există, varianta corectă este surorii.

Substantivele feminine formează genitivul / dativul pornind de la varianta de plural. Așadar avem:
mamă (N / Ac. sg.) -> mame (N / Ac. pl.) -> mamei (G / D sg.), nu mamăi sau mamii
fată (N / Ac. sg.) -> fete (N / Ac. pl.) -> fetei (G / D sg.), nu fatăi sau fetii
soră (N / Ac. sg.) -> surori (N / Ac. pl.) -> surorii (G / D sg.), nu sorei sau sorăi

De reținut! O excepție de la regula de mai sus apare când avem de-a face cu substantivul soră cu semnificația de infirmieră. În această situație varianta corectă pentru genitiv / dativ este sorei chiar dacă pluralul este surori.

Deci , scriem și spunem corect:

Am dat surorii mele sfaturile necesare.

Cartea aceasta interesantă este a surorii mele.

Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit. (Ezechiel 16:49)

Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrățișat, l-a sărutat și l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate. (Facerea 29:13)

Să scriem și să vorbim corect!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s