Isus este Lumina lumii. Sunt eu lumină în lume?

În Evanghelia după Ioan , în capitolul 1, 8, 9  Domnul Isus spune că El este Lumina lumii și că a venit să aducă lumină și să înlăture întunericul. Cei care cred în Isus și-L urmează , „nu vor umbla în întuneric, ci vor avea lumina vieții.” (Ioan.8:12). Această învățătură este dată de Domnul Isus când se afla la Templu în timpul sărbătorii Corturilor, când erau aprinse lămpi mari , care să amintească poporului cum Dumnezeu l-a condus pe Israel prin pustie cu ajutorul stâlpului de foc.

Incandescent_light_1783785cResponsabilitatea celui care se numește creștin este să fie lumină și să umble în lumină, să aibă  un trai în lumină, despărțit de păcat și rău,  un trai în sfințenie. Prin aceasta se deosebește viața unui creștin de viața celorlalți oameni. În Efeseni 5:8 creștinii sunt numiți de apostolul Pavel „copii ai luminii”, iar „roada luminii stă în bunătate, neprihănire și adevăr.”(v.9). Un copil al luminii va face discernământ între ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și ceea ce nu este plăcut, dintre ceea ce este curat și necurat, „nu va lua parte la lucrările neroditoare ale întunericulu, ba încă le va osândi”(v.11). Pe de altă parte, fiindcă este lumină, nu va ținea ascunsă aceasta și o va scoate la iveală și această lumină va fi remarcată de toți, așa cum este remarcată de orice ochi lampa electrică, care niciodată nu a fost pusă într-un loc ascuns, ci este întotdeauna sus și la vederea tuturor ca să strălucească prin lumina ei.

Dumnezeu să ne ajute pe fiecare creștin ca și copil al luminii să umblăm în lumină și să conducem pe alții la lumină!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s