Academicienii din Ucraina cer instituirea unei zile de mulțumire lui Dumnezeu

     Mi-a plăcut această inițiativă a oamenilor de știință de la  Academia Naţională de Ştiinţe a Ucrainei și am decis s-o împărtășesc cu dvs. Ei au sugerat printr-un apel trimis la președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, la prim-ministru și la parlamentarii și liderii creștini, de a stabili o zi de mulţumire lui Dumnezeu.

Autorii petiţiei și-au exprimat îngrijorarea cu privire la starea spirituală a societăţii moderne, a tinerilor, în special. ”Am devenit martori la  creşterea fraudei, corupţiei şi violenţei în viaţa de zi cu zi, a dependența de droguri, a prostituției şi criminalitatea există chiar şi printre minori”.  Oamenii de știință, de asemenea, au subliniat faptul că familia ca instituție de bază a statului a fost distrusă. ”Simțul moralității sociale este distorsionat. Imoralitatea vine din vieţile oamenilor, și se manifestă prin media, televiziune, internet, care promovează violență, pornografie, sex şi cruzime.. Dacă omenirea nu se oprește din încălcarea legilor fizice şi spirituale ale lui Dumnezeu, ajungem să ne condamnăm la auto-distrugere“, spun oamenii de știința.

“Renaşterea spirituală poate avea loc doar pe baza moralei creştine, care se bazează pe învăţătura Domnului nostru şi Mântuitorul Isus Hristos. Acesta promovează dragostea în loc de ură şi iertare în loc de răzbunare, ca nici o altă religie.” Oamenii de știință din Ucraina cred ca omenirea trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, prin pocăinţă.

“Facem apel la a stabilit ziua de mulţumire lui Dumnezeu, să fie o sărbătoare naţională. O zi dedicată pentru rugăciune, post şi reconciliere, facem apel la oamenii din Ucraina, împreună cu autorităţile şi păstorii la pocăinţă de către păcatele din trecut, cum ar fi ateismul si anti-semitismului. Ne rugăm pentru mântuirea poporului ucrainean, ca Dumnezeu să dea înţelepciune autorităţilor şi că Ucraina va deveni o ţară creştină şi prosperă”, scrie în acest recurs.  Sursa:  Stiri Crestine.ro

Foarte frumoasă inițiativă a acestui grup de oameni!  Ce grozav ar fi dacă și la noi s-ar institui o astfel de zi, mai ales că fiecare din noi avem zilnic ce să-I mulțumim lui Dumnezeu și trăim vremuri când  oamenii sunt tot mai nemulțumitori, de aceea  Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă:

Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. (Efes.5:20)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s