Desfrâu în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare

Ieri, câţiva membri ai organizaţiei Amnesty International  şi Coaliţia Nediscriminare au organizat un adevărat desfrâu în faţa  monumentului  lui Ştefan cel Mare, loc public pe care zilnic trec mii de oameni. A fost o sfidare publică a moralităţii la adresa cetăţenilor ţării noastre şi a trecătorilor, folosindu-se de Ziua Îndrăgostiţilor , 14 februarie,  ca să-şi manifeste foarte jenant  şi demonstrativ  patimile lor scârboase, aşa cum le numeşte Biblia. Şi mai mult, cei care îşi dădeau  sărutări  erau străini. Ce drept ar avea un străin să vină în ţara noastră ca să atenteze la moralitatea şi verticalitatea societăţii? Cred că a fost un act foarte ruşinos şi demn de condamnat , un motiv în plus ca să fie respinsă sintagma”orientare sexuală” din cadrul Legii Nediscriminare, iar autorităţile ţării şi cei de la Ministerul Justiţiei ar trebui să fie foarte alarmaţi de acest gest şi să nu accepte  includerea acestei sintagme care ar duce la depravarea totală a socieţii noastre.

Apoi, aceste acţiuni au fost salutate şi aplaudate furtunos tot de membrii acestor organizaţii, nicidecum însă de trecătorii de acolo, or, bărbatul care îi mustră este total revoltat de acestă iniţiativă , dar priviţi cum este tratat?

Vă invit să priviţi reportajul de mai jos : http://m.protv.md/stiri/social/noua-dreapta-saruturile-homosexuale-un-atac-direct-la-valorile.html

Ce credeţi despre aceasta?

One response to “Desfrâu în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare

  1. Desfrau in sensul biblic? ποενεια?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s