CUPA OPEN TAEKWON-DO CĂLĂRAŞI , ediţia 2011

Clubul de taekwon-do „Dunamis” , care activează deja al 7-lea an în or.Călăraşi, a găzduit cea de-a 4-a ediţie a Cupei Open Taekwon-do GTF , care s-a desfăşurat pe data de 29-30 ianuarie  în incinta Colegiului Pedagogic „Alexandru cel Bun”.

Competiţia a fost organizată în două zile şi anume: 29 ianuarie-categoria copii şi juniori  şi 30 ianuarie-categoria  tineret şi seniori.

Competiţia a întrunit 163 de sportivi din cluburile Federaţiei Naţionale de Taekwon-do: ” Adonai”, „Stolas Leucas”, „Nikao”, „Elohim”, „Dinamic”, „Dunamis”, „Biruitorii”  , din localităţile :   Chişinău, Vatra, Ghidighici, Hânceşti, Ialoveni, Teleneşti, Cantemir, Cahul , Călăraşi, Ungheni, Străşeni.

Sportivii şi-au demonstrat măiestria în cadrul a două probe: proba tehnică individual(tul) şi proba lupte individual(sparing).

De data aceasta , ca şi de fiecare dată, ne-am bucurat mult şi apreciem enorm implicarea generoasă a autorităţilor locale în promovarea sportului şi anume artei taekwon-do  ca mod de viaţă sănătos.

Am avut onoarea  să-i avem  ca oaspeţi pe dl N.Melnic, primar de Călăraşi, dl.Iurie Agafiţă , dl. Constantin Cociurcă, specialişti  serviciul Sport în cadrul Consiliului Raional, d-na Valentina Podbeglâi, specialist principal Tineret, Sport în cadrul primăriei, care au felicitat sportivii şi le-au urat succese mari. Deasemenea, mulţumim mult şi d-lui Şapoval Gheorghe , directorul Colegiului Pedagogic, care ne-a pus la dispoziţie Sala Sportivă a instituţiei pe care o conduce.

La această competiţie, în clasamentul general cluburile au acumulat următorul număr de medalii:     „Stolas Leucas”: 65 medalii,  „Elohim”: 19 medalii, „Dunamis”: 18 medalii, „Adonai”: 14 medalii, „Nikao”: 11 medalii, „Dinamic”: 9 medalii, ” Biruitorii”: 9 medalii.

Printre sportivii din Călăraşi s-au manifestat :

Popovici Tatiana: locul I , proba tehnică

Sîli Mariana: locul II, proba tehnică

Sîli Mariana: locul I , proba lupte

Popovici Tatiana: locul II, proba lupte

Cioban Mihai: locul II, proba tehnică

Melniciuc Maxim:  locul III, proba tehnică

Curbet Alexandru:  locul II, proba lupte

Ciubeică Vasile: locul II, proba lupte

Vlas Radu: locul III, proba lupte

Vlas Radu: locul II, proba tehnică

Bogdan Alexandru: locul II, proba tul

Bogdan Alexandru: locul II, proba lupte

Melnic Olga: locul I, proba tehnică

Melnic Olga: locul II, proba sparing

Melnic Olga: locul III, proba sparing seniori -65kg

Railean Marcela, locul II, proba tehnică

Railean Marcela, locul III, proba sparing

Acestora , dar şi celorlalţi sportivi, le urăm perseverenţă , disciplină şi succese mari în continuare!

Mulţumim lui Dumnezeu pentru această competiţie şi pentru succesele obţinute!!!

3 responses to “CUPA OPEN TAEKWON-DO CĂLĂRAŞI , ediţia 2011

  1. alexandrov gheorghe

    nu mia placut arbitraju………

  2. A fost o competiţie frumoasă şi foarte bine organizată.

  3. Mulţumim de încurajare!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s