Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa….

Iată cum relatează Biblia naşterea Domnului Isus Hristos:

Naşterea lui Isus

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice:  „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevasta sa.  Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un Fiu. Şi el I-a pus numele Isus.  (Evanghelia după Matei 1:18-25)

Din relatarea acestui pasaj , observăm următoarele lucruri despre naşterea lui Isus Hristos.

1.   Nu este de la un tată pământesc.

Domnul Isus a fost zămislit de Duhul Sfânt şi  când a luat trup de om nu a fost dintr-un om muritor, ci pentru că El este din Dumnezeu,  este Dumnezeu, de aceea moartea nu a avut putere asupra Lui, ci, după ce a murit, a înviat a treia zi din morţi, pentru ca noi să cunoaştem că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne poate mântui sufletele noastre.

2.   A  fost profeţită.

Nu a fost o naştere ştiută şi aşteptată doar de părinţi şi rude, ci era o naştere profeţită  cu sute de ani înainte de a avea loc  şi era aşteptată de tot poporul, pentru că…

3.  Ca să mântuiască pe poporul Lui de păcatele sale.

Acesta este unicul scop pentru care Isus Hristos a venit din slava Sa cerească, S-a născut dintr-o fecioară, luând chip de om şi  anume ca să moară pentru păcatele omenirii,  să moară în locul nostru. Omul doar trebuie să devină parte din poporul Lui şi aceasta are loc atunci când intră în legământ cu El prin pocăinţă.

Dumnezeu să ne ajute ca să înţelegem cu toţii pentru ce S-a născut  Domnul Isus şi ca la această sărbătoare să-L sărbătorim pe El.  Dacă încă nu am intrat în legământ El, atunci în aceste zile este o ocazie deosebită ca să ne pocăim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s