Mesajul de felicitare al Ministrului Educaţiei


STIMAŢI COLEGI,Vă adresez cele mai cordiale felicitări cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorilor din învăţămînt.

De cunoştinţele cu care îi înzestraţi Dumneavoastră pe copiii noştri depinde, în mare măsură, viitorul lor, iar prin ei, şi viitorul ţării noastre. Astfel, adevăratul viitor se află în mîinile Dumneavoastră, stimaţi colegi.

Pe lîngă faptul că le daţi copiilor şi tinerilor cunoştinţele necesare pentru viaţă, le formaţi, totodată, şi deprinderea de a gîndi creator, de a lua decizii şi de a fi responsabili pentru ele. Dumneavoastră sînteţi cei care contribuiţi într-o măsură hotărîtoare la formarea potenţialului nostru uman, potenţial fără de care nu se poate dezvolta nici o ţară.

Astăzi, în perioada schimbării, conştientizăm cu toţii că responsabilitatea care Vă aparţine în educarea tinerei generaţii este enormă. Schimbarea înseamnă reforme, iar reformele pot fi realizate de persoane, care sînt competente şi demonstrează verticalitate şi responsabilitate civică.

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova are deschiderea către potenţialul profesional al Domniilor voastre, cărui şi va reveni misiunea de edificare a unui viitor constructiv, prin asigurarea calităţii procesului educaţional, depolitizarea sistemului educaţional şi realizarea tendinţelor de sincronizare cu sistemele educaţionale din ţările europene.

Permiteţi-mi, în numele Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, să Vă mulţumesc pentru dragostea, devotamentul pe care îl manifestaţi în munca Dumneavoastră nobilă, pentru faptul că Vă remodelaţi conduita şi competenţa didactică, în conformitate cu exigenţele timpului modern.

Cu sincere sentimente de gratitudine pentru munca Dumneavoastră nobilă, atît de necesară întregii societăţi, şi pentru cordialitatea şi înţelegerea pe care le manifestaţi statornic faţă de discipoli, Vă urez multă sănătate, bunăstare familiilor Dumneavoastră şi realizarea aspiraţiilor profesionale.
Cu profund respect şi înaltă apreciere,

Leonid Bujor,
ministrul educaţiei al Republicii Moldova

Sursa: www.edu.md

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s