De ce nu este bine să mergi în locuri compromiţătoare

WE_LOVE_11-08_306 Unii tineri consideră că nu este rău să mergi în locuri compromiţătoare, argumentînd că acolo ei nu fac nimic rău, nu participă la ceea ce se face acolo, nu se implică în mod direct în acţiunile respective şi deci, prin aceasta se justifică. Ce spune Biblia despre aceasta?

” Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi , nu se opreşte pe calea celor păcătoşi , şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori ! Ci îşi găsesc plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui !” (Psalmul 1: 1-2).

Din acest pasaj vedem că:

-este fericit cel care nu merge să ceară sfatul celor răi, pentru că cei răi nu -i vor da sfaturi bune;

-nu se opreşte pe calea celor păcătoşi ca să se împrietenească cu ei, ca să petreacă timp cu ei ca în cele din urmă să gîndească  şi să acţioneze ca ei şi să nu mai facă discernămînt între bine şi rău şi astfel ca lucrurile negative să nu i se pară atît de straşnice. Aici este pericolul ca persoanele respective  să devină ca cei păcătoşi şi să urmeze calea acestora, nevăzînd nimic rău în ceea ce fac aceştia;

-nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori.Există pericolul ca să fii şi tu batjocoritor ca ei şi să le urmezi exemplul.

Îmi aduc aminte că un coleg de serviciu spunea  un lucru interesant: dacă ţi-e  sete şi vreai să bei apă , nu trebuie să intri ca s-o  procuri  dintr-un bar sau alt local de acest gen, ci intră într-un magazin sau market de unde o poţi procura şi care nu are un nume de local indecent, căci, după ce ai ieşit de acolo , nimeni nu te va întreba ce ai făcut acolo şi nici nu te vei putea scuza în faţa nimănui, căci toţi ştiu ce fel de local e acela.

-este fericit cel ce- şi găseşte plăcerea în studierea Legii Domnului , care este Biblia şi cugetă mereu asupra la ceea ce a citit în ea, pentru că Ea conţine sfaturi utile vieţii omului şi-i poate oferi mîntuirea prin Domnul Isus.  Dar dacă te  afli în astfel de locuri , vei mai cugeta oare tu la Legea Domnului?

Deci, nu este bine să mergi în locuri care ţi-ar pune în pericol integritatea ta morală şi ţi-ar putea influenţa creşterea ta moral-spirituală sănătoasă. Alege să te însoţeşti cu cei care evită astfel de locuri sau localuri ca să fii fericit şi să-ţi păstrezi sufletul curat înaintea lui Dumnezeu, cugetînd mereu la ceea ce găseşti scris în Cuvîntul lui Dumnezeu şi stăruind asupra împlinirii Lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s