Întîlnirea cu absolvenţii-nostalgia timpurilor trecute

     2008-04-11-suceava-006-medium Prima sîmbătă din luna lui februarie este declarată, tradiţional, Ziua întîlnirii cu absolvenţii. Toţi se pregătesc pentru această zi , se contactează toţi colegii de clasă, de facultate. Este un eveniment frumos şi o tradiţie frumoasă ca fiecare instituţie de învăţămînt să găzduiască foştii absolvenţi. Noi cu Ghenadie am învăţat la liceu în clase paralele şi de fiecare dată ne aducem aminte de  liceul , profesorii şi colegii pe care i-am avut. Avem un respect deosebit pentru instituţia în care am învăţat.   A fost şi este  o instituţie care ne-a oferit cunoştinţe trainice, profesori foarte bine pregătiţi, disciplină pusă bine la punct. Vrem să mulţumim tuturor care au contribuit la dezvoltarea sănătoasă a noastră, profesorilor pe care poate uneori nu-i apreciam la justa valoare, dar care au lucrat la zidirea noastră profesională. Cu unii din ei suntem colegi,  cu unii nu ne-am întîlnit demult, pe alţii , cei de la Facultate, nu i-am văzut de la absolvire. Acum cînd suntem şi noi la rîndul nostru responsabili de educarea tinerei generaţii, realizăm efortul şi dedicarea lor şi Le mulţumim nespus de mult pentru tot ce au făcut ei pentru noi !!! Au fost ani frumoşi …..

Anunțuri

3 responses to “Întîlnirea cu absolvenţii-nostalgia timpurilor trecute

  1. Chiar daca am absolvit liceul abia anul trecut, mi-aduc aminte cu multa nostalgie si fragoste de tot ce s-a intimplat in acei pereti ai liceului.

  2. Chiar nu mii dor de liceu.

  3. Eu inca nam pitrecut intinirea cu absolventii dar aştept cu nerabdare şi cretca anii de şcoaa nu ii voi uita niciodata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s