Sunt deja cîţiva ani de cînd a intrat în uz un mijloc de transport asemănător autobuzului , numit rutieră . Este un cuvînt des utilizat de cetăţenii republicii noastre, de aceea vreau să explic utilizarea corectă a lui. Acest termen se foloseşte ca şi substantiv în enunţuri de tipul: ” Aştept rutiera nr. 130″, ” Care rutieră merge în regiunea …?”, etc. Consultînd dicţionarul , am văzut că cuvîntul rutier, ă se explică astfel:
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ţine de drumuri şi şosele, privitor la drumuri şi şosele, care se referă la transportul pe şosele. ♢ Transport rutier = transport care se face pe şosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roţi cu cauciuc şi servind la transporturi. Maşină rutieră (şi substantivat, n.) = maşină folosită la construirea şoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.
RUTIÉR s. (SPORT) biciclist, ciclist, (rar) veloci-pedist. (Un ~ celebru.)
RUTIÉR ~ă (~i,~e) Care ţine de drumuri; propriu drumurilor. Vehicul ~. ♢ Transport ~ totalitatea vehiculelor care circulă pe şose-le. Maşină ~ă maşină folosită la construirea drumurilor şi şoselelor. [Sil. -ti-er] /<fr. routier
RUTIÉR, -Ă adj. Referitor la drumuri, la şosele. ♦ Transport rutier = transport făcut pe şosea; tractor rutier = tractor rapid, în general cu roţi, folosit în oraşe şi pe şosele la transportarea remorcilor. // s.m. Ciclist participant la întrecerile sportive care se desfăşoară pe şosele. [Pron. -ti-er. / < fr. routier].
Din definiţii vedem că acest cuvînt este adjectiv şi nu substantiv. În majoritatea cazurilor el se foloseşte ca adjectiv pe lîngă un substantiv: transport rutier, vehicul rutier, hartă rutieră, poliţie rutieră, tractor rutier, etc. Este greşit, deci, să folosim acest termen ca substantiv. Acest cuvînt poate fi înlocuit cu : maxi -taxi sau microbus , care sunt substantive.
